Astazi ma asez din nou si scriu, chiar am chef sa mazgalesc, nu am mai facut-o de ceva timp si chiar mi-a fost dor! Mi-am asezat tacticos ochelarii pe nas, laptopul in brate si dau drumul la treaba. Daca voua nu v-a fost dor de mine, mie da si cred ca este lucru cu care vreau sa incep.
Cel mai puternic sentiment pe care il simt in aceste momente este de dor, cred ca el m-a si impins sa incep sa scriu. Simt un dor imens, sfasietor, in multe nopti, un dor care de ceva timp a inceput sa ma doara si fizic. Ce parere aveti voi, trece dorul vreodata? eu cred ca ...nu! este in sentiment frumos dar foarte dureros, mai ales cand stii pentru ce si de ce il simti. Prima oara cand m-a durut a fost dupa ce Regina Sufletului Meu a plecat dintre noi, s-a cuibarit in nori si ma priveste de acolo, calda si plina de iubire nemarginita. De ziua ei, am fost in nori, de dor. De dor m-am aruncat intr-un avion si am zburat catre ea. Am vrut sa vad cum e, ce face, cum se vede lumea de sus. Am imbratisat fiecare clipa pe care am petrecut-o sus, langa ea. I-am vorbit si am rugat-o sa fie mereu alaturi de mine, sa-mi asculte visele, dorintele si asteptarile, sa le asculte si sa le trimita inapoi catre mine, indeplinite. Vorbesc foarte des cu ea...pentru ca mi-e dor sa stam de vorba, pentru ca mi-e dor sa o aud, mi-e dor sa o simt alaturi de mine, mi-e dor de privirea ei dragalasa si mi-e dor sa ma certe, pentru te miri ce lucru pe care nu l-am facut cum trebuie. A trecut timpul, a atenuat unele simtiri, insa dorul...deloc!
Ce pot sa mai spun este ca mi-as dori ca fiecare dintre voi, care acum citeste putinele si neinsemnatele mele cuvinte sa se gandeasca o secunda la cuvantul "mama" in alaturare cu alte cuvinte, cum at fi: "te iubesc!", "multumesc, pentru ca existi!" Timpul este scurt si niciodata nu o sa te pregateasca pentru nimic, cand crezi ca toate cheile sunt la tine, brusc, dispare pana si inelul pe care le-ai asezat, cu drag si chin.
Nimic in aceasta viata nu este pentru totdeauna, nimic si nimeni nu este vesnic...totul are un inceput si un sfarsit. Pentru nimeni si nimic nu exista mult sau putin timp, exista clipa, cea pe care o traiesti acum, niciodata mai tarziu...viata nu asteapta pe nimeni, viata nu te pregateste pentru ce o sa urmeze, viata nu sta prea mult la discutii si de multe ori, are un simt ironic foarte bine dezvoltat. Intr-o secunda...este foarte posibil ca viata sa se schimbe radical, necontrolat si neanuntat. Recent am trait-o pe pielea mea si ce sa vezi, nu a fost deloc fun. Culmea este ca, in ultimul an...m-am tot pregatit, m-am tot programat, m-am tot calculate...si pac!pac!...nimic nu e cum ar fi trebuit sa fie, ba mai mult...am un dor infinit si un suflet ciopartit de tot felul de povesti traite, sau nu...
Astazi imi infig bine talpile in nisipul vietii si pornesc la drum, in alt drum. Fiecare zi e un nou drum, este o provocare, este o incercare ciudata si sumbra de a supravietui. Imi pare rau ....cred ca am ramas printer putinii care mai cred ca iubirea nu cade niciodata, care mai cred ca lupta si puterea ti-o iei din iubirea de frumos, din iubirea si increderea in oamenii tai sau...omul tau.
Da, sunt un om care are nevoie de oameni sau de in om. Are nevoie de iubire sa isi poata incarca bateriile cu puterea de a merge mai departe, de a supravietui situatiilor, de a se dezvolta si de a creea. Omul acesta inseamna o iubire infinita, o incredere ca niciodata nu te va lasa in mijlocul strazii si se va pierde in multime pentru mira-te-ai ce placeri lumesti. Cred in oameni si ii iubesc chiar daca majoritatea au venit si au plecat. Au lasat in urma multe pete de bocanci murdari, pe covorul sufletului meu, insa...oricum, ii iubesc si le multumesc.
Cel mai puternic sentiment pe care il simt in aceste momente este de dor, cred ca el m-a si impins sa incep sa scriu. Simt un dor imens, sfasietor, in multe nopti, un dor care de ceva timp a inceput sa ma doara si fizic. Ce parere aveti voi, trece dorul vreodata? eu cred ca ...nu! este in sentiment frumos dar foarte dureros, mai ales cand stii pentru ce si de ce il simti. Prima oara cand m-a durut a fost dupa ce Regina Sufletului Meu a plecat dintre noi, s-a cuibarit in nori si ma priveste de acolo, calda si plina de iubire nemarginita. De ziua ei, am fost in nori, de dor. De dor m-am aruncat intr-un avion si am zburat catre ea. Am vrut sa vad cum e, ce face, cum se vede lumea de sus. Am imbratisat fiecare clipa pe care am petrecut-o sus, langa ea. I-am vorbit si am rugat-o sa fie mereu alaturi de mine, sa-mi asculte visele, dorintele si asteptarile, sa le asculte si sa le trimita inapoi catre mine, indeplinite. Vorbesc foarte des cu ea...pentru ca mi-e dor sa stam de vorba, pentru ca mi-e dor sa o aud, mi-e dor sa o simt alaturi de mine, mi-e dor de privirea ei dragalasa si mi-e dor sa ma certe, pentru te miri ce lucru pe care nu l-am facut cum trebuie. A trecut timpul, a atenuat unele simtiri, insa dorul...deloc!
Ce pot sa mai spun este ca mi-as dori ca fiecare dintre voi, care acum citeste putinele si neinsemnatele mele cuvinte sa se gandeasca o secunda la cuvantul "mama" in alaturare cu alte cuvinte, cum at fi: "te iubesc!", "multumesc, pentru ca existi!" Timpul este scurt si niciodata nu o sa te pregateasca pentru nimic, cand crezi ca toate cheile sunt la tine, brusc, dispare pana si inelul pe care le-ai asezat, cu drag si chin.
Nimic in aceasta viata nu este pentru totdeauna, nimic si nimeni nu este vesnic...totul are un inceput si un sfarsit. Pentru nimeni si nimic nu exista mult sau putin timp, exista clipa, cea pe care o traiesti acum, niciodata mai tarziu...viata nu asteapta pe nimeni, viata nu te pregateste pentru ce o sa urmeze, viata nu sta prea mult la discutii si de multe ori, are un simt ironic foarte bine dezvoltat. Intr-o secunda...este foarte posibil ca viata sa se schimbe radical, necontrolat si neanuntat. Recent am trait-o pe pielea mea si ce sa vezi, nu a fost deloc fun. Culmea este ca, in ultimul an...m-am tot pregatit, m-am tot programat, m-am tot calculate...si pac!pac!...nimic nu e cum ar fi trebuit sa fie, ba mai mult...am un dor infinit si un suflet ciopartit de tot felul de povesti traite, sau nu...
Astazi imi infig bine talpile in nisipul vietii si pornesc la drum, in alt drum. Fiecare zi e un nou drum, este o provocare, este o incercare ciudata si sumbra de a supravietui. Imi pare rau ....cred ca am ramas printer putinii care mai cred ca iubirea nu cade niciodata, care mai cred ca lupta si puterea ti-o iei din iubirea de frumos, din iubirea si increderea in oamenii tai sau...omul tau.
Da, sunt un om care are nevoie de oameni sau de in om. Are nevoie de iubire sa isi poata incarca bateriile cu puterea de a merge mai departe, de a supravietui situatiilor, de a se dezvolta si de a creea. Omul acesta inseamna o iubire infinita, o incredere ca niciodata nu te va lasa in mijlocul strazii si se va pierde in multime pentru mira-te-ai ce placeri lumesti. Cred in oameni si ii iubesc chiar daca majoritatea au venit si au plecat. Au lasat in urma multe pete de bocanci murdari, pe covorul sufletului meu, insa...oricum, ii iubesc si le multumesc.
Cred si ma incapatanez sa am incredere in oameni, stiu eu sigur ca iubirea nu cade niciodata si mai mult...atunci cand faci sa fie bine, sigur, binele o sa invinga. Acum sunt putin aplecata, m-a batut in vant al schimbarii..cam puternic, insa, raman in picioare si nici nu am in plan sa arunc cu praf si cu namol in jurul meu, doar pentru ca altii au facut-o.
Am o imagine ciudata pe retina, cum tu, omule, pentru o invidie nemiloasa, ai vrut sa faci rau. Ai tinut neaparat sa imi arati cine si cum esti, ca ma poti doborai cu un bobarnac, cum ai tu impresia ca toata puterea e la tine, ca ai obtinut....corect sau incorect ceva ce nu iti apartine. Invidia naste monstrii...dar e pacat...ca traiesti asa. Nu invidia...nu ai de ce, nici macar nu stii care este povestea. Nu cunosti nici macar inceputul, apai sfarsitul sau cuprinsul. Tot ce ai in minte...sunt doar niste franturi dintr-un tablou mare, mare de tot. Te-ai urzicat? Stiu, e neplacut...insa nu mai privii cu atata invidie pe cel care a sarit peste urzici, e foarte posibil ca multi ani la rand sa fi intrat in urzici cu ambele picioare, goale. Sa faci rau, am invatat eu...ca e cel mai usor, sa invidiezi si sa fii egoist...e la fel de usor...si e foarte posibil ca acum sa zambesti multumit, ca ai obtinut ce ai vrut, insa...e al tau?! Nu, nu trebuie sa-mi raspunzi mie la intrebare si nici nu trebuie sa te sperii, nu ai de ce. Daca tu esti fericit si multumit de ceea ce ai facut, esti implinit si linistit....inseamna ca ai facut ce trebuia....pentru tine. Sa calci peste suflete si suferinte doar pentru a obtine ce vrei...chiar daca totul a fost pornit dintr-o minciuna, este un alt lucru usor, dar cine stie cat de durabil. Eu stiu ca fundatia e baza casei, nu conteaza cum colorezi peretii, daca fundatia e slaba si incerta. Betonul se intareste, dar in timp, creeaza fisuri....si mai greu e sa le vezi, pentru ca sunt ascunse, cum si tu ai fost ascuns....mult timp.
Omule drag, unde te ascunzi? Crezi ca nu te vad, ba crede-ma ca da! o viata nu o poti fugi, nu o poti anula, nu o poti uita...si da, dorul nu se va stinge niciodata. Stii, ti-a curs o lacrima, o lacrima amara pentru ca era de dor. Stii cate lacrimi am adunat si eu, de dor?! Oriunde ai fi, eu stiu ca esti acolo. Stiu ca uneori mai curg lacrimi pe perna, chiar daca esti imbratisat de niste maini pe care ti le-ai dorit.
O jumatate din viata ta, o reprezint...o jumatate din trairile tale au fost aici, chiar daca le ascunzi. Stiu, stai linistit ca in calatoria ta, ti-ai luat bilet doar dus, doar eu ti l-am platit. Nu cred ca vrei sa iti mai amintesti, dar tot eu te-am condus atunci cand ai plecat spre o alta poveste. Jumatate din tot ceea ce esti azi....ai cladit impreuna cu mine. Asa ca...bucura-te de ceea ce traiesti, insa...nu uita de pe ce pamant ai plecat...si daca vreodata o sa vrei sa te mai intorci, sa vezi ce fac, te rog sa te stergi pe picioare, atunci cand bati la usa sufletului meu. Stii cate urme ai lasat? atat de multe incat a trebuit sa decupez covorul...nu numai sa-l spal. Da, recunosc ca nu ma asteptam, ca tu omul meu, type 3 diabetic, sa te murdaresti atat de tare si sa nu te intereseze cat o sa patezi. Ai ciopartit jumatate din viata, jumatate din suflet, jumatate din povesti...si alte multe trairi. Acum...ai fruntea sus, pentru ca ai impresia ca ai plecat la mai bine, ca meriti mai mult, ca nu ai avut destul...dar zambind iti spun ca am trecut si eu pe strada aia...si nu a fost asa. Destul e atunci cand ....binele si raul sunt fix la fel, cand nici nu mai conteaza cat de rau este sau a fost...pentru ca a fost si bine. Destul este atunci cand ai incredere, cand nu parasesti corabia chiar daca e a multa furtuna pentru ca tu stii pe cine ai langa umarul tau. Destul este atunci cand crezi ca iubirea nu cade niciodata, atunci cand si in cele mai negre zile, vezi o raza de soare si te agati de ea. Acum nu vezi, dar poate maine....momentan nu...insa cine stie, inca mai ai un numar de telefon in agenda si daca e ceva, poate suni....sau poate nu :)
S-a terminat, acum...dar cine stie cum te duce viata si pe ce carari o sa ratacesti. M-ai trantit la pamant cu tot felul de acuzatii in care nici tu nu credeai...de multe ori, insa ti-era mai usor asa. Iti amintesti seara aia, cand am venit si te-am gasit? Cand cu greu ai iesit sa ma conduci dar aveai o gramada de lacrimi in ochi? Sunt multe, foarte multe pe care tu ti le-ai anulat, cu o pofta nemaipomenita ca acum ai gasit de fapt ce cautai. Drumurile, povestile, trairile si viata probabil ca te vor duce sa te complaci in ceea ce ai acum in mana, dar sunt sigura ca prezenta mea in amintiri nu te va lasa niciodata sa mai poti zambi cu tot sufletul. De ce?! pentru ca ai sfasiat un om, ai luat bucati de suflet care nu-si vor mai gasi niciodata locul. Niciodata sa nu spui niciodata! Ascunde-te la capatul celalalt al lumii insa....lumina unei stele te va lumina mereu.
Oamenii vin si pleaca, am invatat asta de ceva timp, eu vin...si plec...dar cel mai important este ce urma lasi, cat de murdari iti sunt pantofii sau cat de repede si apasat mergi. Probabil eu sunt mai slabuta de suflet...dar parca prea rau te-ai catarat, omule drag, pe suferinta mea...stiu, stiu...nu toti suntem la fel, si fiecare dintre noi pleaca la mai bine, asa ca nu pot fi decat...fericita si sa iti transmit doar iubire printre razele de soare la care tu zambesti imbratisat.
Nu, niciodata nu am stiut sa fac rau voit, nici nu mi-am dorit, mereu am vrut sa ajut si sa impart iubire in toate felurile, probabil ca fiind crescuta de o astfel de persoana asa m-am dezvoltat si eu. Asa ca, nu port rau in suflet, nici nu vreau, nu am de ce....port multe cicatrici, rani, amintiri frumoase, sprijin la bine si la greu, ajutor, sustinere, un type3diabetic, omul meu, steluta mea...sufletul minunat de copil care mi-a atins tot sufletul, dar si cel care mi l-a sugrumat in durere. Port cea mai buna jumatate a mea, port un om care mi-a completat tot, de la cele mai bune la cele mai rele, port un yin si yang, iar lucrurile astea nu se vor schimba oricat de la celalalt capat al lumii ai pleca. Nimic si niciodata...pentru ca, o viata si inca o zi, nu tine de spatiu, timp si loc, tine de ceea ce cresti de la copil pana la adult. Prefer sa fiu eu fraierica, sa cred ca ....daca lucrurile nu sunt bine, aici clar nu e sfarsitul, prefer sa te pictez in gri, nu roz :) insa nici negrul nu il meriti, prefer sa adorm cu acel vis, prefer sa iti vorbesc in gand si in fiecare seara sa ne imbratisam simtirea ca acum putin timp, nu puteai respira fara mine, ca nu puteai si nu vedeai viata fara mine, ca sosetele, la batranete, tot impreuna ni le puneam...prefer sa cred ca ma iubesti, chiar daca este basm. Faptele niciodata nu vor putea inlocui cuvintele, priveste....cate cuvinte sunt aici, dar cand inchid, e gol.
Dorul doare, sfasietor, nu trece...nu pleaca, nu te paraseste. O viata si inca o zi, voi avea un singur dor! In fiecare seara, privesc cerul, caut steluta si ma agat de ea...poate poate, diseara o sa-ti amintesti si macar, acolo sus sufletele o sa se imbratiseze de dor.
Timpul trece, faptele vorbesc, bate vantul, viata ironizeaza, situatiile se schimba, oameni isi pierd controlul, oameni se complac in mediocritate si normal, oameni plang, oameni spera, oameni zambesc, oameni iubesc, oameni se cunosc, oameni pleaca, oameni au cunostinte multe comune, oameni nu-si dau delete, oameni....oricat timp i-ai da timpului, dorul doare si nu dispare!
Va doresc multe glicemii cu soare, ale mele sunt atat de sus...incat ating varfuri si culmi...acum, chiar sunt atat de dulce incat se sparg eprubetele...pentru ca da, dorul doare, fizic....
Revin...sau!? cine stie, daca viata asta ne va mai intalni................
Comentarii
Trimiteți un comentariu