Cea mai frumoasa declaratie pe care o poti face cuiva. Fraza asta practic iti muta Universul din loc. Ce poate fi mai frumos decat sa declari unei persoane ca iti pare rau ca ai intalnit-o acum si ai pierdut timp pretios, ca ti-ai fi dorit ca multele zile trecute sa nu fi fost risipite alaturi de alti oameni si nu acel om care ti-a adus curcubeul pe cerul inegrit de multe furtuni.
Chiar daca e cel mai frumos gand, eu cred ca oamenii intra si ies din viata ta la momentul potrivit. Nimic nu e intamplator, apai oamenii din viata ta. Fiecare isi are locul si prilejul bine stabilit inainte ca noi sa intelegem vreun sens. Unii vin, te educa si pleaca. Ca exista regrete, dorinte strivite sau vise daramate....stiu ca nimic nu este pentru totdeauna, cum nici fericirea, clar, nici tristetea sau suferinta. Sunt doar perioade menite sa te invete ceva. Daca cititi retrospectiv, daramata am fost de fiecare plecare... si asta pentru ca iubesc oamenii si nu mi-e frica de ei. Nu mi-e frica sa rostesc te iubesc, chiar daca privirea omului e goala cand i le rostesc. Am incredere mereu si ofer toata daruirea de a vedea dincolo de bariera omeneasca. Traiesc si adulmec mirosul fiecarui om, imbratisez si ma pierd in bratele alea perfecte.
La un moment dat ma gandeam cum ar fi fost daca era asa cum trebuia sa fie, dar odata cu trecerea timpului am realizat ca asa cum s-a intamplat, de fapt, este fix cum trebuia sa fie. Nimic mai mult, nimic mai putin, totul este programat si cu mult inainte sa ne cunoastem, ne cautam, ne asteptam si ne gasim, apoi plecam, sau nu?!
Ma intreb ce faci acum?! Cat de departe te-a dus viata? Oare te mai gandesti?! La mine, la tine sau la noi?! Cand imi auzi numele prin multime, ce imagine ai?! Te mai zgaiesti la pozele cu mine?! Dar zambetul ala mare de pe fata mea, ce sentimente iti provoaca?! Probabil ca amestecatura asta de ganduri si intrebari nu-si vor afla raspunsul niciodata. Un singur lucru mi-as dori, sa ma povestesti frumos. Pentru ca asa in trecere cum mereu ai fost, stiu sigur ca a fost frumos.
Frumos, elegant, distins, calm, cu bratele perfecte de a ma imbratisa, somnul linistit si multele cuvinte frumoase, astazi sterg tot ce a fost urat si straniu. Mirosul tau inca e aici, il simt...peretii sufletului inca vibreaza, vibreaza a tine si a mirosului de acasa. Uneori te privesc si ma pierd in tine, chiar daca esti departe acum. Nu, nu plang, pentru ca nu am voi si nici nu vreau. Nu am de ce si pentru ce. Raman cu imaginea aia frumoasa si zambesc. Am incercat sa nu mai scriu, sa nu mai povestesc nimic, am incercat sa tac...dar nu pot, pentru ca atunci cand mi-e dor, aici te regasesc. In multele cuvinte pe care mi-as dori sa le astern, sa le mazgalesc si apoi sa le miros, pentru ca totul miroase a tine. Eu...te povestesc frumos! Tu, ce mai faci?!
Comentarii
Trimiteți un comentariu