M-am hotarat sa caut un loc mai linistit. M-am hotarat sa pornesc in regasirea unui eu, pierdut de ceva timp. Fara sa iti dai seama, atunci cand ai plecat ai luat parti din mine. Fara sa stiu, am inghesuit in bagajul tau parti din sufletul meu. Pastreaza-le, pot sa traiesc si fara. Multi au plecat si unii chiar au smuls din mine si tot am putut sa traiesc, ca sa te intalnesc. Recunosc ca stiam sigur ca esti raspunsul a multe suferinte ale mele, lumina care mi-a uscat multe lacrimi. Siguranta, nu este cea mai buna trasatura a eu-lui, insa tu si felul tau de a te comporta, mi-a oferit cea mai mare siguranta. Nu pot sa spun ca regret, poate mai mult sunt suparata si ranita in cele mai adanci bube ale mele, pentru ca din secunda 0, te-am considerat altfel, dar s-a dovedit ca neputinta mea sa te transforme in la fel. Nu, nu te acuz si nici invinuiesc, tu te-ai ales mereu pe tine, asa ai facut si acum. Daca mai sper? Sper ca o sa iti vad masina acolo unde o parcai mereu, sper ca o sa te vad si o sa iti sar in brate, neinteresandu-ma parerea ta despre… Daca mi-e dor?! Uneori, de lesin, insa toata energia dorului ce nu e stins o duc spre alte sensuri ale mele. Daca am plecat, nu..sunt inca aici si nici nu stiu cand o sa reusesc sa plec. De fapt, nu imi doresc destul. In dimineata aia insorita de vara, privindu-te, mi-am spus ca intr-o zi o sa ramai de tot. Ai ramas, pana in seara cand, rece si ciudat, ti-ai luat bagajele si ai plecat. Da, atunci te-am privit din nou si cu un zambet firav, mi-am zis ca o sa te intorci, pleci doar intr-o plimbare. In fiecare seara privesc cerul din balcon si iti vorbesc, imi lipsesc discutiile cu tine si increderea pe care mi-o ofereai mereu. De aceea, zilnic iti vorbesc si cred ca vazduhul, azi plin de nori, o sa iti sopteasca, macar o parte din tot ceea ce iti spun.
Drumul meu, pasii mei, unde se indreapta?! Inca nu am aflat. Stiu ca iti doresti sa ma dezlipesc de tine si sa plec. Acum nu pot. Insa pot promite ca de indata ce voi putea, voi renunta. Crezi in basme? Eu…imi zic ca nu, dar uite ca ai aparut tu si brusc mi-am creat un basm al meu. Probabil ca va fi primul basm care nu se va termina cu “…Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine; daca mergi acolo, inca se canta si se bea…”
Ti-am promis multe, spuse sau nespuse, insa acum, nu vreau sa mai promit nimic. Vreau, poate pentru prima oara, sa fac si apoi sa vorbesc, in orice sens.
Ce stiu sigur, este ca, nu vreau sa mai fiu asa, nu vreau sa fiu o epava a asteptarii tale. Nu, nu mi-e bine, insa nu am de gand sa lesin aici si sa ma opresc, stiu clar ca vreau sa invat sa fiu din nou fericita si sa admir multe rasarituri si apusuri oglindite in mare. Acum, te rog sa ma scuzi putin, vreau sa privesc marea, sa o ascult, sa o miros si sa redescopar ca exista viata dupa moarte.
Daca am invatat ceva, este faptul ca niciun raspun este cel mai puternic raspuns si e chiar cel mai puternic. Fiecare sfarsit este de fapt, un nou inceput. Iar inceputul asta este fara tine, acel tine care tace. Imi dau diadema jos si pantofii cu toc de printesa. Femeile puternice nu pot fi epave, nu au timp sa planga si nici nu se tavalesc pe jos doar pentru ca le-a luat cineva acel tot pe care il sperau. Cele mandre de ele au si grija de ele si nu-si fac rau. Cum bine ai observat, de multe ori imi fac rau si ma destram singura, fara sa imi dau seama ca cel mai important om din viata mea, sunt chiar eu. Asa ca, ce sens are sa fii o printesa alintata intr-un palat, cand poti sa iti pui coroana aia grea si sa iti construiesti un regat luminat. Nu, nu simt nevoia sa ma imbrac in negru si nici sa-mi pun gluga in cap, vreau culoare si un alb imaculat, doliul regal este imbracat in alb. Nu stiu ce faci acum, dar daca citesti, as vrea sa zambesti, pentru ca tu esti cel care m-a facut sa sper ca pot fi si fericita, pot sa doresc mai mult, sa sper la mai mult. Mergi in vacanta, te asteapta calatorii frumoase, sunt sigura. Chiar daca imi spui ca nu esti linistit, probabil o sa fii, poate chiar maine. Asa este, vacanta este momentul ala de maxim, insa toate vacantele se termina, relativ repede. Dar daca vreodata o sa mai gasesti cheia aia cu breloc printre lucrurile tale si o sa vrei sa o folosesti, te asigur ca vei fi intampinat cu cel mai frumos zambet si cea mai minunata dorinta de a te invita intr-o casa care isi doreste cu toti peretii sufletului ei sa iti devina “acasa”.
Comentarii
Trimiteți un comentariu