Incep ziua putin cam agitata dupa o alta noapte in care am numarat punctele de pe peretii abia vopsiti, am admirat ficare linie din tabloul meu minunat si am recitit de practic o mie de ori mesajul...nu mi se mai pare deloc ciudat, m-am obisnuit cu astfel de seri, nopti si zile agitate. Deja imi pare totul foarte cunoscut, cu toate ca pentru o perioada imi erau, toate acestea, foarte straine.
Am vizitat multe locatii azi, am vazut multe si am privit de la inaltime totul. Detasata, lipsita de orice gand, de orice sentiment, deloc trista insa, as putea spune, putin dezamagita. Iti amintesti de cate ori apreciai inaltimile mele, doar din poze pentru ca ti-e frica de inaltime. Imi amintesc ca imi doream sa mergi alaturi de mine, acolo sus, sa iti arat tot ceea ce pe mine ma linisteste. Nu am reusit si chiar imi pare rau, sus e liniste si te linisteste ....
In ultima perioada am alergat fara sens prin viata mea, insa bucuroasa ca nu m-am parasit si nici nu m-am lasat la o parte. Am remontat toate piesele acelea mici pe care tu mi le-ai lasat in pragul usii, la plecarea ta foarte grabita. Inca mai privesc locul unde parcai mereu, inca mai astept sa iti vad masina acolo...dar nu ma mai prabusesc pentru ca nici azi nu e acolo.
Asa cum m-a obisnuit viata, pe unde trec, ma impiedic de oameni, actiuni, evenimente care imi amintesc sau imi povestesc despre lucruri pe care nu le stiu si poate nici nu as fi vrut. Astazi insa, privesc la tot si multumesc pentru ca daca nu ar fi fost, nu as fi avut ce scrie. Nu stiu cum sa iti spun, dar esti cel mai frumos vis al meu, esti cel care mi-a aratat un sens atunci cand eu nu-l mai vedeam deloc, esti cel care mi-a aratat ce imi doresc, care m-a oprit din tot si mi-a ajutat sufletul sa se odihneasca, ai fost drumul meu spre "acasa". Da, nu ai reusit inca sa stergi seara aceea cand am privit totul in jur, am aruncat telefonul nepasatoare pe masa, am zambit cu ochii plini de lacrimi si am spus "asta este tot ce imi doresc". In acelasi timp, ai devenit cosmar. Un cosmar al momentului meu de acum. Am ajuns sa ma trezesc cu gandul ca sunt mai aproape cu o zi de a disparea, de a nu va mai vedea. Sunt mai aproape cu o zi de linistea de a nu ma mai bantui cu toate cele ale tale, de a nu mi se mai taia picioarele de cate ori aud sau vad.
Daca ma intrebai acum cateva zile, iti spuneam ca vreau sa te intalnesc, vreau sa-mi fi in fata si sa putem sta la o poveste, as fi vrut sa iti adresez foarte multe intrebari si sa imi aflu toate raspunsurile de care am nevoie. Probabil ca acum cateva zile inca mai asteptam sa aud cheia cu breloc cum se invarte in usa... dar acum, azi, aici, in fata laptopului si cu un ceai fierbinte langa, nici nu mai conteaza. Contractul nediscutat si nesemnat s-a incheiat. Nu stiu daca mai suporta acte aditionale sau noi oferte, nu sunt pregatita sa ma gandesc la asta. Accept situatia de lucrari, o semnez cu cel mai frumos prenume, "Ioana", frumos aranjata, asa cum mereu m-ai cunoscut si cu un par din nou rosu aprins.
Sunt obosita si foarte alergata de toate cele pe care trebuie sa le rezolv, dar nu ma deranjeaza o secunda. Situatiile in care tot sunt pusa ma fac sa visez la omul care urmeaza sa devin. Tot felul de alte oferte care au urmat si alte propuneri de parteneriate nu m-au interesat pentru ca nu aveam inca atins termenul de finalizare.
M-am gandit mult si bine la cum mi-as dori si cand as putea sa ajung sa finalizez creatia a celui mai frumos vis devenit cosmar. Acum este momentul, nu mai e nimic, nu mai am ce sa remediez si nici de ce. Privesc la tot ce am in jurul meu, poate pentru multi, sunt putine dar pentru mine e destul. Nu ma uit in curtea vecina si nici nu compar nimic. Ce e al meu este pus ...departe. In imediata mea apropiere exista oameni care cred in mine si in puterea mea de a fi cea mai buna varianta a mea. Oameni care au rabdare, care imi privesc cele 7 capete de monstru si imi zambesc, pentru ca tot ei...stiu ca nu este mereu asa si nici nu este ceea ce ma defineste. Pana mai ieri voiam sa-ti demonstrez cine si de ce sunt dar astazi...nici nu mai conteaza. Astazi, tu esti cosmar si tot ce acum stiu despre tine nu a creat nimic altceva decat ceea ce nu imi doresc. Ieri as fi vrut sa adormi pe mine, astazi esti istorie. Istoria unui contract pe care s-a asezat praful in asteptarea negocierilor. Usurinta si rapiditatea cu care ai plecat a spulberat orice gand, a zdrobit orice a fost frumos si menit sa ne faca fericiti pana la adanci batraneti.
Ai plecat in vacanta, e soare la tine? Aici e foarte frig si totul e inghetat, dar acasa e cald si bine. Sunt fericita ca sunt acasa, imi plac vacantele enorm, insa pe cat de vibrante sunt, pe atat de repede se termina si tot acasa ajungi. Nu ma mai chinui nici macar sa iti explic, sa iti povestesc cat si ce ai insemnat pentru mine. Stiu doar ca in momentele cheie, de dor, de dorinta, apari de nicaieri. Apari, dispari...si tot asa. Nu stiu daca inca te mai gandesti, daca mai visezi sau daca ma mai visezi, daca mai vezi...sau ma mai vezi, nu stiu nici daca inca mai simti sau ma mai simti, daca ma mai privesti sau te incanta zambetul meu de copil prost...tot ce stiu este ca am ajuns la final de proiect. Un proiect trait la cote inexplicabile si care inca nu poate fi povestit in cuvintele cunoscute de mine sau descrise in DEX, ciudat insa ca eu inca te povestesc frumos...am x motive si din toate aceste x motive aleg sa finalizez tot ceea ce nici macar nu a inceput.
Termenul de finalizare a fost inregistrat cu succes. Tu acolo, eu aici, mazgalesc pagini nevazute si necitite. Tu ramai o litera frumos desenata in piele, eu sunt tot ceea ce am nevoie sa fiu si culmea, destul!
Comentarii
Trimiteți un comentariu