Ceva mai dulce...

A trecut si ziua asta, mai greu, mai usor, cu bune sau cu rele...dar a trecut. Am ajuns acasa si ma apuc sa va scriu. Toata ziua m-am gandit la acest moment cand totul se linisteste si ma apuc de mazgalit pagini virtuale. Astazi vreau sa va vorbesc despre o alta eu sau aceeasi eu... Ziua incepe nu foarte ok, trezita dintr-un crunt cosmar imbrobodit de niste crunte ganduri cu care am adormit. Spre sfarsitul zilei am aflat si de ce, pentru ca oarecum simteam ca ceva ma va destabiliza din nou, insa...aia e. Arta de a dansa in ploaie si de a sfida furtuna, este practic ce tot invat in ultima perioada. Ma imbrac in graba, arunc niste haine pe mine si plec. Ajung cu greu acolo unde zilnic ma duc toate drumurile, la santier. Acelasi loc anost si total rece, ma asteapta si azi cu o multime de probleme si de oameni care se agata de mine, la fiecare pas. Imi iau un chai latte, urc pe etajul 8, acolo unde sunt cel mai aproape de cer si privesc. Privesc in jur, privesc masinile de sus si oamen...

V-am spus vreodata cat iubesc marea? si cat de mult ma linisteste? ciudat sau nu, faptul ca mi-e frica de apa, totusi ea ma calmeaza cel mai mult. Obisnuiam sa glumesca ca merg la marea mea cea mare sa ma incarc cu tot ceea ce am nevoie ca sa merg mai departe. Asta fac si acum, chiar daca e la ceva km de mine, o simt, ma vad acolo, pe ponton, cum privesc in departare, ascult valurile si respir adierea calda a brizei minunate. Luna oglindeste in mare si imi lumineaza cele mai intunecate ganduri, ma las purtata de val si merg mai departe pentru ca aici jos, nu-mi place. Cumva ma adun si zambesc, zambesc pentru ca s-a intamplat si ca am trait pana acum cu bune, cu rele, tot ceea ce aveam nevoie ca sa am incredere ca sfarsitul nu e aici. Sunt din nou in fata laptopului si scriu, ma bucur asa tare ca pot din nou sa scriu, ca am idei si pofta sa mazgalesc cat mai multe file ale acestei carti nescrise. Scriu despre viata mea, despre sentimentele mele, neajunsuri, doruri si sperante. Ast...

Ora e tarzie dar nu si timpul. Incerc sa imi ascult gandurile si in acelasi timp sa reusesc sa le si potolesc, nu dorm deja de prea mult timp. Am obosit sa incerc sa adorm si sa nu pot. Am obosit sa sper ca astazi, va fi altfel. Este foarte ciudat cum s-a golit totul de-odata, parca se aude ecol pe aici, Rhea e agitata, plange si vrea sa plece parca si ea. Nu stiu daca este doar reflexia dorintelor mele sau pur si simplu oricat de gol este sper ca va fi din nou complet.  Omul este atat cat intelege. Nu, nu sunt suparata pe oameni, nu sunt suparata pe nimeni mai mult decat sunt suparata pe mine. Sunt suparata ca nu dorm, sunt suparata ca sunt iar aici si black is my new color. Sunt suparata ca simt tot amalgamul asta de sentimente, ca imi zboara si urla gandurile, ca am avut asteptari poate prea mari si marete. Sunt suparata ca sunt aici, in casa mea pe care intr-o forma sau alta, am reusit sa o golesc la loc, dupa ce....din toate cotloanele sufletului mi-am dorit sa o fac u...

Am revenit, cu forte proaspete, ganduri, pareri, doruri impartasite sau nu...si multe, multe povesti traite frumos. Am citit undeva ca frumusetea unei fotografii sta in faptul ca zambetul ramane acelasi chiar daca oamenii se schimba. M-am oprit putin si m-am gandit...am privit niste multe poze si am zambit, am zambit la ce eram, pentru ca fiecare poza imi reaminteste de niste momente traite, alaturi sau nu de oameni. Mi-am amintit ca zambetul chiar este cel mai frumos machiaj pe care l-am avut vreodata, ca regasesc cele mai pastelate culori si tonuri de fericire sau liniste. Nu stiu ce sa zic, am ajuns sa cred ca linistea este cea mai scumpa fericire a zilelor noastre. Linistea ca ai de ce sa te trezesti dimineata, linistea ca ai cui sa-i zambesti si sa il/o intrebi cum a dormit, linistea ca ai o zi crunt de grea la munca, dar seara cand deschizi usa, zambesti, pentru ca te invaluie linistea. Da, daca ma intrebati, am trait acea liniste minunata :) dupa foarte mult timp in care am ...