Am revenit, cu forte proaspete, ganduri, pareri, doruri impartasite sau nu...si multe, multe povesti traite frumos.
Am citit undeva ca frumusetea unei fotografii sta in faptul ca zambetul ramane acelasi chiar daca oamenii se schimba. M-am oprit putin si m-am gandit...am privit niste multe poze si am zambit, am zambit la ce eram, pentru ca fiecare poza imi reaminteste de niste momente traite, alaturi sau nu de oameni. Mi-am amintit ca zambetul chiar este cel mai frumos machiaj pe care l-am avut vreodata, ca regasesc cele mai pastelate culori si tonuri de fericire sau liniste. Nu stiu ce sa zic, am ajuns sa cred ca linistea este cea mai scumpa fericire a zilelor noastre. Linistea ca ai de ce sa te trezesti dimineata, linistea ca ai cui sa-i zambesti si sa il/o intrebi cum a dormit, linistea ca ai o zi crunt de grea la munca, dar seara cand deschizi usa, zambesti, pentru ca te invaluie linistea.
Da, daca ma intrebati, am trait acea liniste minunata :) dupa foarte mult timp in care am avut multe bariere, baricade, stalpi inalti si ziduri groase. Dupa o perioada in care, a fi eu, era poveste, perioada in care zambeam doar pentru ca trebuia. Este minunat, da, o recunosc! nu stiu cum a aparut in viata mea, ce a facut sau ce nu a facut, insa s-a ivit o lumina spre care am pasit. Initial putin tematoare, pentru ca nu mai aveam incredere ca vreodata o sa mai am bucuria de a se opri cineva langa mine, pe bordura vietii si a privi putin, in aceeasi directie si de multe ori imbratisati.
Momente, trairi, povesti, plimbari, vorba multa, zambete multe, liniste ….deci fericire. Nu stiu cum as putea sa explic in cuvinte niste lucruri pe care nici eu nu stiu sigur cum si de unde au aparut. De unde increderea ca merit sa fiu si eu fericita. Impartasesc cu voi, prieteni dragi, putine cuvinte din amalgamul mult si mare al intamplarilor. Mai stiti voi faza cu "atunci cand crezi ca ai toate raspunsurile, vine viata si schimba intrebarile" !? cam despre asta este vorba in ambele sensuri, atunci cand esti doborat si te tarasti pe jos de multele si grelele suferinte, vine viata si schimba intrebarea in "ce ar fi daca meriti sa fii si fericita!?" :) si uite asa, pasesti spre fascicolul mic si firav de lumina, mergi incet, pasesti...usor sa nu deranjezi colocatarii si PAC! mare lumina ce te loveste in ochi!
Recunosc ca inca mai cred in oameni, ca pot fi schimbati, iubindu-i si ca dragostea nu cade niciodata! Iubesc oamenii si imi sunt mega dragi, chiar daca, asa cum v-am mai povestit, multi dintre ei au intrat in viata mea cu bocancii plini de namol...si au lasat urme. Nu-i problema, facem noi sa fie bine si ne apucam de curatenie. Pentru unii dintre ei, am curatat mult in urma...dar am reusit sa curat, asta este important, ca am reusit.
Acum stau la masa mea, in casa mea, la laptopul meu, cu catelusul meu alaturi...si va scriu. Ce poate fi mai frumos de atat. In sfasit am trait senzatia de acasa, de dragoste, liniste si credinta ca totul poate fi si bine. Deloc trist, acum e iar gol pe aici, insa eu sunt tot aici, fac curat. Insa mandria ca am ajuns aici este nemasurata. Am ajuns prin multa munca si multe vise daramate, insa sunt in picioare si zambesc. Zambesc pentru ca eu inca mai cred in fericire, inca mai cred ca cineva ma va astepta acasa dupa o zi crunta la munca. Ma va astepta in bucataria mea, gatindu-mi ceva bun, vreun desert fara zahar, ca asa sunt eu #cevamaidulce. Cineva undeva...ma va astepta si imi va zambi si ma va intreba cum mi-a fost ziua, cineva ma va imbratisa, seara inainte sa adorm.
Daca nu traiam aceste momente, ziceam, insa le-am trait si multumesc pentru fiecare zambet pe care mi l-a desenat pe fata, multumesc pentru toate miile de lucruri pe care le-am trait intru-un timp mega scurt, multumesc pentru minunatele lucruri pe care le-am povestit si pentru toate visele pe care mi le-am creat alaturi. Nu, nu sunt trista si nici nu imi pare rau...pentru ca, cu greul m-am tot obisnuit si de aceea sunt mega mandra ca stiu sa apreciez minunatul. Respect cel mai minunat lucru secret si departe de ochii acestei lumi nu tocmai prietenoase. Daca ma intrebati, maine as lua-o din nou de la capat chiar daca as sti ce se intampla si stiti de ce?! pentru ca nimic nu este pentru totdeauna, cum nici suferinta...sau tristetea, nici linistea sau fericirea. Important este ca eu am ramas eu, cea care am incredere ca iubind schimbi tot si daca nu se schimba inca, inseamna ca sfarsitul nu e aici, clar!
Daca mi-e dor?! da, mi-e dor enorm de mama, de prezenta ei, de zambetul si linistea pe care mi-o oferea chiar si de pe patul ala...cu care a plecat spre nemurire. Mi-e dor de oameni dragi mie care din motive diferite au ales alte drumuri, departe de mine. Mi-e dor de mare, de nisip si locul unde am trait momente minunate, unde cele mai calde imbratisari m-au ferit de briza unori rece a timpului. Mi-e dor de cineva in bucataria mea, la masa mea, pe canapeaua mea, jucandu-se cu cainele meu. Mi-e dor secunda de secunda de linistea pe care am trait-o pana acum...dorul..nu trece niciodata dar cu timpul incepi sa il apreciezi si sa ii multumesti pentru ca la fel ca si in fotografii...iti aminteste de tot ce a fost frumos sau nu.
Nu pun punct, pun virgula...pentru ca in sfarsit stiu si am incredere ca pot, pot sa fiu si fericita...linistita si implinita, chiar daca sunt doar eu. Da, recunosc ca jumatate din viata mea mi-a fost frica de singuratate, numai la auzirea cuvantului intram in cine stie ce atac de panica...am trait singuratatea in doi, am trait cea mai apriga singuratate cand Regina Sufletului Meu a plecat spre o alta lume, am trait singuratatea ca om si individ. Acum, singur...sau singura…e doar o imagine urata a ceea ce nu am fost pregatita sa primesc si sa traiesc. Sunt aici si astept sa traiesc toate povestile pe care viata vrea sa mi le arate, violent, exigent sau cu blandete. Sunt la inaltime si privesc, privesc tot ce a fost si imbratisez tot ce va urma, pentru ca stiu ca este ceea ce eu trebuie sa traiesc, sunt povestile pe care eu trebuie sa le traiesc si privesc cu rabdare…
Va doresc o noapte foarte linistita, alaturi de linistea voastra, de minunea voastra oricare ar fi ea. Vise, mii de vise implinite si glicemii minunat de bune.
Eu ma retrag, ma duc sa visez la ceea ce am trait si sa visez la ce va urma….
P.S. :
"We keep this love in a photograph
We made these memories for ourselves
Where our eyes are never closing
Hearts are never broken
And time's forever frozen still"
Am citit undeva ca frumusetea unei fotografii sta in faptul ca zambetul ramane acelasi chiar daca oamenii se schimba. M-am oprit putin si m-am gandit...am privit niste multe poze si am zambit, am zambit la ce eram, pentru ca fiecare poza imi reaminteste de niste momente traite, alaturi sau nu de oameni. Mi-am amintit ca zambetul chiar este cel mai frumos machiaj pe care l-am avut vreodata, ca regasesc cele mai pastelate culori si tonuri de fericire sau liniste. Nu stiu ce sa zic, am ajuns sa cred ca linistea este cea mai scumpa fericire a zilelor noastre. Linistea ca ai de ce sa te trezesti dimineata, linistea ca ai cui sa-i zambesti si sa il/o intrebi cum a dormit, linistea ca ai o zi crunt de grea la munca, dar seara cand deschizi usa, zambesti, pentru ca te invaluie linistea.
Da, daca ma intrebati, am trait acea liniste minunata :) dupa foarte mult timp in care am avut multe bariere, baricade, stalpi inalti si ziduri groase. Dupa o perioada in care, a fi eu, era poveste, perioada in care zambeam doar pentru ca trebuia. Este minunat, da, o recunosc! nu stiu cum a aparut in viata mea, ce a facut sau ce nu a facut, insa s-a ivit o lumina spre care am pasit. Initial putin tematoare, pentru ca nu mai aveam incredere ca vreodata o sa mai am bucuria de a se opri cineva langa mine, pe bordura vietii si a privi putin, in aceeasi directie si de multe ori imbratisati.
Momente, trairi, povesti, plimbari, vorba multa, zambete multe, liniste ….deci fericire. Nu stiu cum as putea sa explic in cuvinte niste lucruri pe care nici eu nu stiu sigur cum si de unde au aparut. De unde increderea ca merit sa fiu si eu fericita. Impartasesc cu voi, prieteni dragi, putine cuvinte din amalgamul mult si mare al intamplarilor. Mai stiti voi faza cu "atunci cand crezi ca ai toate raspunsurile, vine viata si schimba intrebarile" !? cam despre asta este vorba in ambele sensuri, atunci cand esti doborat si te tarasti pe jos de multele si grelele suferinte, vine viata si schimba intrebarea in "ce ar fi daca meriti sa fii si fericita!?" :) si uite asa, pasesti spre fascicolul mic si firav de lumina, mergi incet, pasesti...usor sa nu deranjezi colocatarii si PAC! mare lumina ce te loveste in ochi!
Acum stau la masa mea, in casa mea, la laptopul meu, cu catelusul meu alaturi...si va scriu. Ce poate fi mai frumos de atat. In sfasit am trait senzatia de acasa, de dragoste, liniste si credinta ca totul poate fi si bine. Deloc trist, acum e iar gol pe aici, insa eu sunt tot aici, fac curat. Insa mandria ca am ajuns aici este nemasurata. Am ajuns prin multa munca si multe vise daramate, insa sunt in picioare si zambesc. Zambesc pentru ca eu inca mai cred in fericire, inca mai cred ca cineva ma va astepta acasa dupa o zi crunta la munca. Ma va astepta in bucataria mea, gatindu-mi ceva bun, vreun desert fara zahar, ca asa sunt eu #cevamaidulce. Cineva undeva...ma va astepta si imi va zambi si ma va intreba cum mi-a fost ziua, cineva ma va imbratisa, seara inainte sa adorm.
Daca nu traiam aceste momente, ziceam, insa le-am trait si multumesc pentru fiecare zambet pe care mi l-a desenat pe fata, multumesc pentru toate miile de lucruri pe care le-am trait intru-un timp mega scurt, multumesc pentru minunatele lucruri pe care le-am povestit si pentru toate visele pe care mi le-am creat alaturi. Nu, nu sunt trista si nici nu imi pare rau...pentru ca, cu greul m-am tot obisnuit si de aceea sunt mega mandra ca stiu sa apreciez minunatul. Respect cel mai minunat lucru secret si departe de ochii acestei lumi nu tocmai prietenoase. Daca ma intrebati, maine as lua-o din nou de la capat chiar daca as sti ce se intampla si stiti de ce?! pentru ca nimic nu este pentru totdeauna, cum nici suferinta...sau tristetea, nici linistea sau fericirea. Important este ca eu am ramas eu, cea care am incredere ca iubind schimbi tot si daca nu se schimba inca, inseamna ca sfarsitul nu e aici, clar!
Daca mi-e dor?! da, mi-e dor enorm de mama, de prezenta ei, de zambetul si linistea pe care mi-o oferea chiar si de pe patul ala...cu care a plecat spre nemurire. Mi-e dor de oameni dragi mie care din motive diferite au ales alte drumuri, departe de mine. Mi-e dor de mare, de nisip si locul unde am trait momente minunate, unde cele mai calde imbratisari m-au ferit de briza unori rece a timpului. Mi-e dor de cineva in bucataria mea, la masa mea, pe canapeaua mea, jucandu-se cu cainele meu. Mi-e dor secunda de secunda de linistea pe care am trait-o pana acum...dorul..nu trece niciodata dar cu timpul incepi sa il apreciezi si sa ii multumesti pentru ca la fel ca si in fotografii...iti aminteste de tot ce a fost frumos sau nu.
Nu pun punct, pun virgula...pentru ca in sfarsit stiu si am incredere ca pot, pot sa fiu si fericita...linistita si implinita, chiar daca sunt doar eu. Da, recunosc ca jumatate din viata mea mi-a fost frica de singuratate, numai la auzirea cuvantului intram in cine stie ce atac de panica...am trait singuratatea in doi, am trait cea mai apriga singuratate cand Regina Sufletului Meu a plecat spre o alta lume, am trait singuratatea ca om si individ. Acum, singur...sau singura…e doar o imagine urata a ceea ce nu am fost pregatita sa primesc si sa traiesc. Sunt aici si astept sa traiesc toate povestile pe care viata vrea sa mi le arate, violent, exigent sau cu blandete. Sunt la inaltime si privesc, privesc tot ce a fost si imbratisez tot ce va urma, pentru ca stiu ca este ceea ce eu trebuie sa traiesc, sunt povestile pe care eu trebuie sa le traiesc si privesc cu rabdare…
Va doresc o noapte foarte linistita, alaturi de linistea voastra, de minunea voastra oricare ar fi ea. Vise, mii de vise implinite si glicemii minunat de bune.
Eu ma retrag, ma duc sa visez la ceea ce am trait si sa visez la ce va urma….
P.S. :
"We keep this love in a photograph
We made these memories for ourselves
Where our eyes are never closing
Hearts are never broken
And time's forever frozen still"
Comentarii
Trimiteți un comentariu