Ora e tarzie dar nu si timpul. Incerc sa imi ascult gandurile si in acelasi timp sa reusesc sa le si potolesc, nu dorm deja de prea mult timp. Am obosit sa incerc sa adorm si sa nu pot. Am obosit sa sper ca astazi, va fi altfel.
Este foarte ciudat cum s-a golit totul de-odata, parca se aude ecol pe aici, Rhea e agitata, plange si vrea sa plece parca si ea. Nu stiu daca este doar reflexia dorintelor mele sau pur si simplu oricat de gol este sper ca va fi din nou complet.
Omul este atat cat intelege. Nu, nu sunt suparata pe oameni, nu sunt suparata pe nimeni mai mult decat sunt suparata pe mine. Sunt suparata ca nu dorm, sunt suparata ca sunt iar aici si black is my new color. Sunt suparata ca simt tot amalgamul asta de sentimente, ca imi zboara si urla gandurile, ca am avut asteptari poate prea mari si marete. Sunt suparata ca sunt aici, in casa mea pe care intr-o forma sau alta, am reusit sa o golesc la loc, dupa ce....din toate cotloanele sufletului mi-am dorit sa o fac un camin frumos si primitor.
Asa ca ma apuc din nou sa scriu, sa scriu pentru ca azi sunt aici, pentru ca nu mult prea departe de ieri am trait cele mai minunate momente, am trait o fericire despre care mult timp mi-a fost frica sa o exprim, mi-a fost frica sa o povestesc, ca poate pleaca de la mine si din nou o sa fiu....aici unde sunt acum :) asa ca, de ce ti-e frica, nu scapi....cand o sa invat si eu acest lucru, oare o sa-l invat vreodata!?
Totusi, am invatat ceva, cum ca niciodata nu este destul, pana in momentul in care vei fi destul tu pentru tine si pentru cel care e in imediata ta apropiere, pe bordura aia prafuita a vietii...despre care v-am mai povestit eu. Ciudat si neasteptat, ai sadit in mine cea mai frumoasa samanta a Visului mult asteptat, stii... in sfarsit simteam ca a meritat tot ce am trait pana acum, sa pot aprecia si iubi tot ceea ce primesc ca rasplata. Visul in care credeam, la care speram si pe care il aruncam spre cer, de cate ori aveam ocazia...sa poata ajunge la mama sus...si sa mi-l trimita inapoi, realizat.
E ciudat, om frumos, te-am pictat si desenat fara ca eu sa te cunosc, te-am chemat si am implorat viata sa mi te trimita....atunci cand este momentul, cand voi fi pregatita sa te primesc...dar ce sa vezi?! niciodata nu este destul sau mai bine zis, niciodata nu esti destul de pregatit si...uite cum intr-o secunda de neatentie, pierzi tot...fara sa mai ai puterea sau convingerea ca mai poti face ceva, tocmai pentru Visul tau. Nu, nu e corect si nu pot crede ca nici pentru Visul Meu nu am fost destul...
Ai ajuns intr-un loc atat de indepartat incat nu te mai pot nici macar zarii, mi-e dor si uneori chiar doare...te visez cu ochii deschisi, te caut peste tot, incerc sa fur macar o privire, insa nu, nu-ti mai doresti nici macar sa ma privesti, nu esti ok. Aud doar "imi pare rau" si cum refuzi orice, Visule, de ce? hmmm...dar e tarziu acum, nu mai conteaza nici de ce si nici ce ar fi fost daca era cum trebuia sa fie...conteaza ca ....never be enough!
Raman aici, aici unde m-ai lasat si unde m-ai gasit intaia oara, unde mi-ai ascultat framantarile, unde mi-ai auzit gandurile, unde mi-a privit somnul, unde mi-ai zarit zambetul, dar si incruntarea mea din multe dimineti. Multumesc pentru Visul Perfect care ai fost, multumesc pentru toata indrazneala mea de a fii si fericita, multumesc pentru ca existi si ai fost aici. Da-da pentru putin timp, Visul Meu chiar a fost realitate, o realitate despre care prea putin stiu si nimeni nu o va mai afla.
Stii ce mi-as dori sa nu uiti!? sa nu uiti niciodata ca ai fost dorit, cel mai dorit, ca ai fost iubit, ca ai fost asteptat, ca ai avut locul tau, ca m-ai educat, ca m-ai facut sa cred ca poate fi si bine, ca ai facut sa vibreze toate zidurile astea anoste, ca ai renascut o hoarda de fluturi frumos colorati, ca ai sadit cele mai frumoase sentimente colorate. Vreau sa mai stii ca esti mereu astept si stii de ce!? Pentru ca esti Visul Meu, pentru ca eu ....consider destul sa imi traiesc visul si sa cred in el. Te rog sa ma ierti daca nu imi visez viata, dar asta doar din cauza faptului ca imi traiesc Visul Meu.
Ai aparut de nicaieri, nu te-am cautat si nici nu speram ca merit sa fii Visul Meu, dar uite ca tu m-ai gasit, m-ai ridicat si mi-ai desenat cel mai frumos zambet pe fata. Cred in oameni, cred in Vis si cred cu tarie ca iubirea schimba tot iar dragostea nu cade niciodata. Asa ca, nu renunt, nu renunt o secunda, chiar daca nu te mai aud, nu te mai vad, nu te mai simt, raman aici in asteptarea Visului Meu. In fiecare seara, inainte sa incerc din nou si din nou sa adorm, te privesc si iti povestesc cam cat de mult te iubesc. Revad cele multele poze, ma bucur si o ador pe fiecare dintre, studiez zambetul si ador felul in care, de fiecare data, m-ai luat in brate, erau bratele la care am visat, erau perfecte.
Stii as vrea sa ma opresc, sa privesc peste balcon, asa cum am privit si prima data, zambitoare ca Visul Meu si-a gasit drumul spre casuta mea si ca intr-o zi, o sa intre pe usa si nu va mai pleca. :) asa ca, astept acea zi, cu nerabdarea unui copil care isi traieste Visul, dar si cu maturitatea unei fetiscane care nu vrea sa renunte la Vis, pentru ca in ziua in care nu vom mai visa, viata se va termina.
Nu mai pot sa astept o secunda, am asteptat prea mult, m-am saturat si mi s-a luat sa nu fiu destul ca cineva sa poata ramane. M-am saturat sa fiu cu spatele la zidul asta rece, sa cred ca nu sunt capabila si nici destul, sa pot avea propriul meu vis in care sa traiesc si sa construiesc cel mai frumos oras al sufletului. Asa ca, sunt sigura si cred ca nu ai ramas, pentru ca sfarsitul nu e aici...
Mi-e dor de tine, Visul Meu! Noapte buna...te astept acolo unde mereu am avut cea mai frumoasa intalnire, in vis!
P.S. Never Enough
Comentarii
Trimiteți un comentariu