Ceva mai dulce...

Mereu am sustinut ca, orice sfarsit trage dupa el un nou inceput... Ma aflu la doar cateva zile de sfarsitul anului 2018 si cam tot ce imi vine in cap sa scriu este: "what the f**k was this?! Si sa apas pe butonul "Publish"... dar o sa incerc sa detaliez, chiar daca peste cateva propozitii sau fraze, nu o sa mai intelegeti nimic. Asta nu pentru ca nu stiu ce sa scriu, ci cum, e problema, totul a fost atat de ciudat incat pe cuvant daca a fost ceva coerent. Clar, din ceva incoerent, nu poate iesi o postare coerenta. Anul a debutat ciudat de dureros, cand credeam ca pierderea Reginei Sufletului Meu, s-a mai asezat putin, cand credeam ca dorul si durerea au devenit putin mai suportabile, viata mi-a aratat ca inca nu s-a sfarsit perioada mea de greu. Acel el care trebuia sa fie aici, la bine si la greu, a reusit sa-mi dea complet lumea peste cap. In doar o secunda de la deschiderea usii acelui apartament, m-am intalnit cu cea mai urata poveste a mea. Sa va spun ca era ziu...

Incep ziua putin cam agitata dupa o alta noapte in care am numarat punctele de pe peretii abia vopsiti, am admirat ficare linie din tabloul meu minunat si am recitit de practic o mie de ori mesajul...nu mi se mai pare deloc ciudat, m-am obisnuit cu astfel de seri, nopti si zile agitate. Deja imi pare totul foarte cunoscut, cu toate ca pentru o perioada imi erau, toate acestea, foarte straine. Am vizitat multe locatii azi, am vazut multe si am privit de la inaltime totul. Detasata, lipsita de orice gand, de orice sentiment, deloc trista insa, as putea spune, putin dezamagita. Iti amintesti de cate ori apreciai inaltimile mele, doar din poze pentru ca ti-e frica de inaltime. Imi amintesc ca imi doream sa mergi alaturi de mine, acolo sus, sa iti arat tot ceea ce pe mine ma linisteste. Nu am reusit si chiar imi pare rau, sus e liniste si te linisteste .... In ultima perioada am alergat fara sens prin viata mea, insa bucuroasa ca nu m-am parasit si nici nu m-am lasat la o parte. Am rem...

E noapte deja, ingerii isi scutura aripile si multe stelute albe, mici si reci se astern in jurul meu, ninge! Sunt pe balcon, acolo unde in fiecare seara inainte sa merg la somn privesc peste case, admir cerul si vorbesc cu tine... astazi e diferit, nu stiu exact de ce. Inca o zi, inca o seara si un nou anotimp, fara tine. Masina ta nu e la locul ei, nici astazi nu ai aparut. Acum e frig, asa ca intru in casa. Pasesc si imi amintesc, ma uit in jur, privesc, te simt...zambesc... Ai colorat in suflet amintiri ce nu pot fi sterse, momente care ma bantuie dar tot ele ma si bucura. Hai sa-ti povestesc ceva! Era o zi frumoasa si calduroasa, o zi de emotie si mandrie. M-am aranjat frumos, m-am privit in oglinda unde faceam in fiecare dimineata poza inainte sa plecam, m-am admirat si am plecat. Am ajuns la eveniment si am pasit sigura pe mine pentru ca stiam ca in spatele meu esti tu, omul care ma sustinea, aprecia si ma vedea o "frumusete", da...da, nu am uitat cum imi spuneai...

Cea mai frumoasa declaratie pe care o poti face cuiva. Fraza asta practic iti muta Universul din loc. Ce poate fi mai frumos decat sa declari unei persoane ca iti pare rau ca ai intalnit-o acum si ai pierdut timp pretios, ca ti-ai fi dorit ca multele zile trecute sa nu fi fost risipite alaturi de alti oameni si nu acel om care ti-a adus curcubeul pe cerul inegrit de multe furtuni. Chiar daca e cel mai frumos gand, eu cred ca oamenii intra si ies din viata ta la momentul potrivit. Nimic nu e intamplator, apai oamenii din viata ta. Fiecare isi are locul si prilejul bine stabilit inainte ca noi sa intelegem vreun sens. Unii vin, te educa si pleaca. Ca exista regrete, dorinte strivite sau vise daramate....stiu ca nimic nu este pentru totdeauna, cum nici fericirea, clar, nici tristetea sau suferinta. Sunt doar perioade menite sa te invete ceva. Daca cititi retrospectiv, daramata am fost de fiecare plecare... si asta pentru ca iubesc oamenii si nu mi-e frica de ei. Nu mi-e frica sa rostes...

Vrei sa stam putin de vorba!? ma bucur ca te reintalnesc, parca a trecut o vesnicie de la ultima noastra intalnire si totusi parca a fost o secunda. Timpul este relativ, intr-o lume in care toti alearga dupa diferite umbre si fantome. Eu de cateva zile m-am oprit, m-am oprit complet. Nu stiu exact de ce, insa stiu ca m-am oprit. Nu esti curios din fire sau poate foarte curios fiind, faci ca lumea sa-ti vorbeasca fara sa vrea tocmai. Din ce m-am oprit? Din a te cauta :) stiu unde esti, cu toate ca nu am adresa, insa nici nu o mai vreau. Daca ai stii cam cate seri imi doream sa visez unde te pot gasi sau alergam disperata de colo-colo sa te gasesc...acum e liniste. Ciudat, nu? Liniste cautam, insa o cautam in sufletul tau si de mana cu tine, zambind in soare. Nu stiu unde esti, daca citesti, daca dormi, daca scrii sau imbratisezi un alt zambet, dar nici nu mai stiu cat conteaza, e prea liniste ca sa ma agit cu multe vuiete de ganduri si distrageri de la tot. A fost un drum greu, cu mult...

Ce senzatie ciudata! M-am inconjurat de niste pereti atat de cunoscuti incat nu-i mai recunosc. Sunt aici din nou si retraiesc momente si imi amintesc cand era cald si frumos. Era EA, ersm noi toti. Acum parca imi aud ecoul cu toate ca nu vorbesc, ci doar ascult. Ascult, privesc, reamintesc, regasesc...nu mai e nimic la fel, cu toate ca sunt toate la locul lor. Nu am mai trait niciodata aceasta senzatie. Sunt din nou, aici, acasa dar aici nu mai e casa mea. Mi-a fost dor, insa as fi preferat sa nu. Acasa este acolo unde "you" a trecut si a lasat atata energie, unde din niste pereti de-un alb murdar a facut sa fie lumina si caldura. Casa mea e acolo unde atunci cand ma trezesc imi oglindeste soarele in retina somnoroasa. Este acolo unde te regasesc de cate ori mi-e dor de tine. Este ciudat, cu toate dispar ca si cum nu ar fi existat, raman doar cicatrici care ma fac cel mai frumos om, asa imi place sa cred. Totul se schimba, nimic nu ramane la fel si oricat de suparata sau tr...