Buna, din nou!
Am revenit cu noutati, 21.01.2013 clar ramane o zi nespeciala sau speciala in calendarul vietii mele....in calendarul diabetului meu...mai sigur, am inceput terapia prin piscaturi...Prima zi cand am facut 4 unitati lantus, la ora 22.10 ca mi-a luat ceva sa-mi fac curaj. Nu am anuntat pe nimeni din familie in afara de sotul meu...
Impresii: intepatura propriu-zis nu a durut :-) (am avut curajul sa ma uit, m-am autodepasit) insa dupa injectare doare locul si parca am simtit si o mancarime. Nu stiu daca este pe fond nervos sau alte motive, insa...a durut un pic. Sper sa ma obisnuiesc, cu toate ca medicul mi-a spus ca nu ma va durea...m-a pacalit sa prind curaj, cred...
Rezultat: glicemie dimineata .... :-) 90, ma asteptam la o modificare soc...
Psihic: :-) daramata :-) mi se pare ca s-a cam finalizat lumea asa..e un gen de inceputul sfarsitului, mai ales la cate complicatii si probleme am citit in scrierile celor cu vechime in aceasta terapie....clar ma ia cu rau... sper doar ca in timp sa inving aceasta deznadejde si sa fiu mai curajoasa si mai sigura pe mine. Va felicit si stimez pe toti cei care au invins acest sentiment si au mers mai departe cu capul sus...Un alt lucru care nu m-a lasat sa imi inving frica este faptul ca nici luna asta bebe nu a vrut cu noi, daca ramaneam insarcinata eram clar mai linistita si mult mai curajoasa, la cat ni-l dorim cred ca as putea muta muntii din loc pentru un sufletel, in general eu reactionez mai bine cand sunt motivata de ceva si ma lupt pentru ceva...Poate...cine stie, luna viitoare voi fi premiata pentru farama aceasta de curaj....de a incepe terapia...
Cu Dumnezeu inainte, pentru zile mai bune, glicemii perfecte si aparitia pancreasului artificial....O zi ceva mai buna ca a mea...
Cu mult drag! Io
Astazi scriu despre Regina sufletului meu! Da, scriu cea mai dureroasa postare a vietii mele, dar stiu si simt ca si EA citeste, ii placea mult cum si ce scriam...era atenta la fiecare postare si o aprecia sau ii aducea completari. Nemuritoare zi de 12 august cand a plecat cu zambetul pe buze, s-a dus sus, acolo unde "nu exista nici durere, nici intristare, nici suspin".....cea mai grea zi din viata mea, nu exista cuvinte sa descriu sentimentele si starile prin care am trecut. Nu pot relata si nici marturisii tot...pentru ca au fost trairi unice si nu stiu sa le spun pe nume. Timp de 3 saptamani am alergat nauci din spital in spital sa cautam indurare si sansa...parca toate drumurile se inchideau, EA, in schimb era pe pozitii si nu se plangea o secunda. Noi eram daramati si nestiutori, medicul oncolog era singurul care ne mai scutura si ne spunea sa mergem mai departe ca se poate, exista sanse. E crunt atunci cand auzi doar "nu" si esti parca ferecat intre ...
Comentarii
Trimiteți un comentariu