Ceva mai dulce...

Mereu am sustinut ca, orice sfarsit trage dupa el un nou inceput... Ma aflu la doar cateva zile de sfarsitul anului 2018 si cam tot ce imi vine in cap sa scriu este: "what the f**k was this?! Si sa apas pe butonul "Publish"... dar o sa incerc sa detaliez, chiar daca peste cateva propozitii sau fraze, nu o sa mai intelegeti nimic. Asta nu pentru ca nu stiu ce sa scriu, ci cum, e problema, totul a fost atat de ciudat incat pe cuvant daca a fost ceva coerent. Clar, din ceva incoerent, nu poate iesi o postare coerenta. Anul a debutat ciudat de dureros, cand credeam ca pierderea Reginei Sufletului Meu, s-a mai asezat putin, cand credeam ca dorul si durerea au devenit putin mai suportabile, viata mi-a aratat ca inca nu s-a sfarsit perioada mea de greu. Acel el care trebuia sa fie aici, la bine si la greu, a reusit sa-mi dea complet lumea peste cap. In doar o secunda de la deschiderea usii acelui apartament, m-am intalnit cu cea mai urata poveste a mea. Sa va spun ca era ziu...

Incep ziua putin cam agitata dupa o alta noapte in care am numarat punctele de pe peretii abia vopsiti, am admirat ficare linie din tabloul meu minunat si am recitit de practic o mie de ori mesajul...nu mi se mai pare deloc ciudat, m-am obisnuit cu astfel de seri, nopti si zile agitate. Deja imi pare totul foarte cunoscut, cu toate ca pentru o perioada imi erau, toate acestea, foarte straine. Am vizitat multe locatii azi, am vazut multe si am privit de la inaltime totul. Detasata, lipsita de orice gand, de orice sentiment, deloc trista insa, as putea spune, putin dezamagita. Iti amintesti de cate ori apreciai inaltimile mele, doar din poze pentru ca ti-e frica de inaltime. Imi amintesc ca imi doream sa mergi alaturi de mine, acolo sus, sa iti arat tot ceea ce pe mine ma linisteste. Nu am reusit si chiar imi pare rau, sus e liniste si te linisteste .... In ultima perioada am alergat fara sens prin viata mea, insa bucuroasa ca nu m-am parasit si nici nu m-am lasat la o parte. Am rem...

E noapte deja, ingerii isi scutura aripile si multe stelute albe, mici si reci se astern in jurul meu, ninge! Sunt pe balcon, acolo unde in fiecare seara inainte sa merg la somn privesc peste case, admir cerul si vorbesc cu tine... astazi e diferit, nu stiu exact de ce. Inca o zi, inca o seara si un nou anotimp, fara tine. Masina ta nu e la locul ei, nici astazi nu ai aparut. Acum e frig, asa ca intru in casa. Pasesc si imi amintesc, ma uit in jur, privesc, te simt...zambesc... Ai colorat in suflet amintiri ce nu pot fi sterse, momente care ma bantuie dar tot ele ma si bucura. Hai sa-ti povestesc ceva! Era o zi frumoasa si calduroasa, o zi de emotie si mandrie. M-am aranjat frumos, m-am privit in oglinda unde faceam in fiecare dimineata poza inainte sa plecam, m-am admirat si am plecat. Am ajuns la eveniment si am pasit sigura pe mine pentru ca stiam ca in spatele meu esti tu, omul care ma sustinea, aprecia si ma vedea o "frumusete", da...da, nu am uitat cum imi spuneai...

Cea mai frumoasa declaratie pe care o poti face cuiva. Fraza asta practic iti muta Universul din loc. Ce poate fi mai frumos decat sa declari unei persoane ca iti pare rau ca ai intalnit-o acum si ai pierdut timp pretios, ca ti-ai fi dorit ca multele zile trecute sa nu fi fost risipite alaturi de alti oameni si nu acel om care ti-a adus curcubeul pe cerul inegrit de multe furtuni. Chiar daca e cel mai frumos gand, eu cred ca oamenii intra si ies din viata ta la momentul potrivit. Nimic nu e intamplator, apai oamenii din viata ta. Fiecare isi are locul si prilejul bine stabilit inainte ca noi sa intelegem vreun sens. Unii vin, te educa si pleaca. Ca exista regrete, dorinte strivite sau vise daramate....stiu ca nimic nu este pentru totdeauna, cum nici fericirea, clar, nici tristetea sau suferinta. Sunt doar perioade menite sa te invete ceva. Daca cititi retrospectiv, daramata am fost de fiecare plecare... si asta pentru ca iubesc oamenii si nu mi-e frica de ei. Nu mi-e frica sa rostes...

Vrei sa stam putin de vorba!? ma bucur ca te reintalnesc, parca a trecut o vesnicie de la ultima noastra intalnire si totusi parca a fost o secunda. Timpul este relativ, intr-o lume in care toti alearga dupa diferite umbre si fantome. Eu de cateva zile m-am oprit, m-am oprit complet. Nu stiu exact de ce, insa stiu ca m-am oprit. Nu esti curios din fire sau poate foarte curios fiind, faci ca lumea sa-ti vorbeasca fara sa vrea tocmai. Din ce m-am oprit? Din a te cauta :) stiu unde esti, cu toate ca nu am adresa, insa nici nu o mai vreau. Daca ai stii cam cate seri imi doream sa visez unde te pot gasi sau alergam disperata de colo-colo sa te gasesc...acum e liniste. Ciudat, nu? Liniste cautam, insa o cautam in sufletul tau si de mana cu tine, zambind in soare. Nu stiu unde esti, daca citesti, daca dormi, daca scrii sau imbratisezi un alt zambet, dar nici nu mai stiu cat conteaza, e prea liniste ca sa ma agit cu multe vuiete de ganduri si distrageri de la tot. A fost un drum greu, cu mult...

Ce senzatie ciudata! M-am inconjurat de niste pereti atat de cunoscuti incat nu-i mai recunosc. Sunt aici din nou si retraiesc momente si imi amintesc cand era cald si frumos. Era EA, ersm noi toti. Acum parca imi aud ecoul cu toate ca nu vorbesc, ci doar ascult. Ascult, privesc, reamintesc, regasesc...nu mai e nimic la fel, cu toate ca sunt toate la locul lor. Nu am mai trait niciodata aceasta senzatie. Sunt din nou, aici, acasa dar aici nu mai e casa mea. Mi-a fost dor, insa as fi preferat sa nu. Acasa este acolo unde "you" a trecut si a lasat atata energie, unde din niste pereti de-un alb murdar a facut sa fie lumina si caldura. Casa mea e acolo unde atunci cand ma trezesc imi oglindeste soarele in retina somnoroasa. Este acolo unde te regasesc de cate ori mi-e dor de tine. Este ciudat, cu toate dispar ca si cum nu ar fi existat, raman doar cicatrici care ma fac cel mai frumos om, asa imi place sa cred. Totul se schimba, nimic nu ramane la fel si oricat de suparata sau tr...

M-am hotarat sa caut un loc mai linistit. M-am hotarat sa pornesc in regasirea unui eu, pierdut de ceva timp. Fara sa iti dai seama, atunci cand ai plecat ai luat parti din mine. Fara sa stiu, am inghesuit in bagajul tau parti din sufletul meu. Pastreaza-le, pot sa traiesc si fara. Multi au plecat si unii chiar au smuls din mine si tot am putut sa traiesc, ca sa te intalnesc. Recunosc ca stiam sigur ca esti raspunsul a multe suferinte ale mele, lumina care mi-a uscat multe lacrimi. Siguranta, nu este cea mai buna trasatura a eu-lui, insa tu si felul tau de a te comporta, mi-a oferit cea mai mare siguranta. Nu pot sa spun ca regret, poate mai mult sunt suparata si ranita in cele mai adanci bube ale mele, pentru ca din secunda 0, te-am considerat altfel, dar s-a dovedit ca neputinta mea sa te transforme in la fel. Nu, nu te acuz si nici invinuiesc, tu te-ai ales mereu pe tine, asa ai facut si acum. Daca mai sper? Sper ca o sa iti vad masina acolo unde o parcai mereu, sper ca o sa te vad...

A trecut si ziua asta, mai greu, mai usor, cu bune sau cu rele...dar a trecut. Am ajuns acasa si ma apuc sa va scriu. Toata ziua m-am gandit la acest moment cand totul se linisteste si ma apuc de mazgalit pagini virtuale. Astazi vreau sa va vorbesc despre o alta eu sau aceeasi eu... Ziua incepe nu foarte ok, trezita dintr-un crunt cosmar imbrobodit de niste crunte ganduri cu care am adormit. Spre sfarsitul zilei am aflat si de ce, pentru ca oarecum simteam ca ceva ma va destabiliza din nou, insa...aia e. Arta de a dansa in ploaie si de a sfida furtuna, este practic ce tot invat in ultima perioada. Ma imbrac in graba, arunc niste haine pe mine si plec. Ajung cu greu acolo unde zilnic ma duc toate drumurile, la santier. Acelasi loc anost si total rece, ma asteapta si azi cu o multime de probleme si de oameni care se agata de mine, la fiecare pas. Imi iau un chai latte, urc pe etajul 8, acolo unde sunt cel mai aproape de cer si privesc. Privesc in jur, privesc masinile de sus si oamen...

V-am spus vreodata cat iubesc marea? si cat de mult ma linisteste? ciudat sau nu, faptul ca mi-e frica de apa, totusi ea ma calmeaza cel mai mult. Obisnuiam sa glumesca ca merg la marea mea cea mare sa ma incarc cu tot ceea ce am nevoie ca sa merg mai departe. Asta fac si acum, chiar daca e la ceva km de mine, o simt, ma vad acolo, pe ponton, cum privesc in departare, ascult valurile si respir adierea calda a brizei minunate. Luna oglindeste in mare si imi lumineaza cele mai intunecate ganduri, ma las purtata de val si merg mai departe pentru ca aici jos, nu-mi place. Cumva ma adun si zambesc, zambesc pentru ca s-a intamplat si ca am trait pana acum cu bune, cu rele, tot ceea ce aveam nevoie ca sa am incredere ca sfarsitul nu e aici. Sunt din nou in fata laptopului si scriu, ma bucur asa tare ca pot din nou sa scriu, ca am idei si pofta sa mazgalesc cat mai multe file ale acestei carti nescrise. Scriu despre viata mea, despre sentimentele mele, neajunsuri, doruri si sperante. Ast...

Ora e tarzie dar nu si timpul. Incerc sa imi ascult gandurile si in acelasi timp sa reusesc sa le si potolesc, nu dorm deja de prea mult timp. Am obosit sa incerc sa adorm si sa nu pot. Am obosit sa sper ca astazi, va fi altfel. Este foarte ciudat cum s-a golit totul de-odata, parca se aude ecol pe aici, Rhea e agitata, plange si vrea sa plece parca si ea. Nu stiu daca este doar reflexia dorintelor mele sau pur si simplu oricat de gol este sper ca va fi din nou complet.  Omul este atat cat intelege. Nu, nu sunt suparata pe oameni, nu sunt suparata pe nimeni mai mult decat sunt suparata pe mine. Sunt suparata ca nu dorm, sunt suparata ca sunt iar aici si black is my new color. Sunt suparata ca simt tot amalgamul asta de sentimente, ca imi zboara si urla gandurile, ca am avut asteptari poate prea mari si marete. Sunt suparata ca sunt aici, in casa mea pe care intr-o forma sau alta, am reusit sa o golesc la loc, dupa ce....din toate cotloanele sufletului mi-am dorit sa o fac u...

Am revenit, cu forte proaspete, ganduri, pareri, doruri impartasite sau nu...si multe, multe povesti traite frumos. Am citit undeva ca frumusetea unei fotografii sta in faptul ca zambetul ramane acelasi chiar daca oamenii se schimba. M-am oprit putin si m-am gandit...am privit niste multe poze si am zambit, am zambit la ce eram, pentru ca fiecare poza imi reaminteste de niste momente traite, alaturi sau nu de oameni. Mi-am amintit ca zambetul chiar este cel mai frumos machiaj pe care l-am avut vreodata, ca regasesc cele mai pastelate culori si tonuri de fericire sau liniste. Nu stiu ce sa zic, am ajuns sa cred ca linistea este cea mai scumpa fericire a zilelor noastre. Linistea ca ai de ce sa te trezesti dimineata, linistea ca ai cui sa-i zambesti si sa il/o intrebi cum a dormit, linistea ca ai o zi crunt de grea la munca, dar seara cand deschizi usa, zambesti, pentru ca te invaluie linistea. Da, daca ma intrebati, am trait acea liniste minunata :) dupa foarte mult timp in care am ...

Astazi ma asez din nou si scriu, chiar am chef sa mazgalesc, nu am mai facut-o de ceva timp si chiar mi-a fost dor! Mi-am asezat tacticos ochelarii pe nas, laptopul in brate si dau drumul la treaba. Daca voua nu v-a fost dor de mine, mie da si cred ca este lucru cu care vreau sa incep. Cel mai puternic sentiment pe care il simt in aceste momente este de dor, cred ca el m-a si impins sa incep sa scriu. Simt un dor imens, sfasietor, in multe nopti, un dor care de ceva timp a inceput sa ma doara si fizic. Ce parere aveti voi, trece dorul vreodata? eu cred ca ...nu! este in sentiment frumos dar foarte dureros, mai ales cand stii pentru ce si de ce il simti. Prima oara cand m-a durut a fost dupa ce Regina Sufletului Meu a plecat dintre noi, s-a cuibarit in nori si ma priveste de acolo, calda si plina de iubire nemarginita. De ziua ei, am fost in nori, de dor. De dor m-am aruncat intr-un avion si am zburat catre ea. Am vrut sa vad cum e, ce face, cum se vede lumea de sus. Am imbratisat fie...